Tabără de aventură și supraviețuire militară pentru copii
Viața de armată, fie ea și într-o tabără, nu este deloc ușoară. Trezirea se dă la ora șapte dimineața, iar în câteva minute, elevii participanți trebuie să fie prezenți la instructaj. Este o viaţă activă, interesantă, cu multe obstacole pe care trebuie să le depăşeşti.
Pe durata a 6 zile participanții vor practica activități inspirate din pregătirea unităților militare, activități științifice, distractive și sportive. Acest program se adresează copiilor având în componență activități și exerciții simple, adaptate vârstei lor. Tabăra militară este locul ideal pentru cei care vor câteva zile de mișcare, trăind experiențe extraordinare și dobândind cunoștinte noi, multe dintre ele foarte utile și în „civilie”. Programul este strict, în sistem militar, dar aerisit

Obiectivele Taberei
Vei dobândi aptitudini și cunoștințe practice
Te vei distra inedit
Vei trăi experiențe noi
Vei socializa și îți vei face prieteni noi
Informaţii
Perioada I
2-7 august 2020
Participanţi
Copii cu vârste cuprinse 8-13 ani
Durata
6 zile şi 5 nopţi de Distracţie!
Locaţia
Orăștie
Numar de locuri
15 locuri
Activităţi Tabără de aventură și supraviețuire & FUN
Vei lua parte la distracție cu multe momente palpitante și interesante precum:
Instructori
Atât instructorii, cât și lectorii taberei noastre sunt foarte bine pregătiți și au o experiență bogată de lucru cu copiii și tinerii în sectoarele lor de activitate: sport și psihologie-pedagogie, dezvoltare personală.
Program Detaliat
Vrei să afli programul detaliat al fiecărei zile din tabara de vară? Apasă butonul de mai jos și descarcă-l în format PDF!
Tarif
Cazare
Arsenal Park, Orăștie - cel mai mare parc tematic din România.
Discount
Fraţii, participanţi la tabără, beneficiază de 10% reducere.
Participanţii la a doua tabăra Happy Camps, beneficiază de 10% reducere.
Garanție
Oferim garanție 100%! Lasă-ne două zile să-ți arătăm cum suntem… dacă nu-ți va plăcea, îți dăm banii înapoi.
Inscrie-te acum!Rezervă-ți un loc
Locurile sunt limitate și se ocupă rapid!